Cum ne explicăm persistenţa unui curent monarhist in România, chiar şi acum, în 2009 ?
Experienţa monarhică a României, deşi una relativ scurtă (dacă luăm ca punct de pornire anul 1866, anul venirii la tron a lui Carol I) , a marcat fundamental trecerea de la secolul XIX la secolul XX. Monarhia constituţională este, de altfel, o formă echilibrată de guvernare democratică.
Problema instaurării în mod ilegitim a republicii în 1947, atunci când Regele Mihai I a fost forţat să abdice, a fost pe larg discutată după 1989. Regele nu a plecat de bună voie la 30 decembrie 1947. Petru Groza, şeful guvernului comunist instalat încă din 1945, i-a prezentat actul de abdicare pe care l-a obligat să-l semneze, ameninţându-l cu războiul civil în caz contrar. Groza l-a asigurat pe Rege că are un pistol în buzunar, spunându-i că vrea să fie sigur că nu va fi arestat aşa cum fusese Ion Antonescu la 23 august 1944. Regele a fost nevoit să accepte şi să plece din ţară, ulterior fiindu-i retrasă cetăţenia română.
Regele Mihai I a continuat să reprezinte imaginea sistemului politic românesc anterior comunismului. Pentru că a rezistat timp de 3 ani instaurării treptate a comunismului, prin greva regală, prin refuzul de a numi guvernul Petru Groza, primul guvern comunist, pe care a fost în final nevoit să îl numească, la presiunea sovietică. Pentru că foarte mulţi nu ştiu că totul era deja hotărât din 1944, de la înţelegerea aliaţilor la Moscova, unde
s-a stabilit 90% influenţă sovietică în România, deci cu sprijin extern zero nu se putea întoarce războiul înapoi. Pentru că i s-a reproşat tot ce i se putea reproşa, şi totuşi în 1992 când a revenit în ţară foarte mulţi au sperat că se va întoarce la tron. Pentru că a continuat să fie o prezenţă activă în România după 1989, să se implice fără a impune. Pentru că România încă are un Rege.
Experienţa monarhică a României, deşi una relativ scurtă (dacă luăm ca punct de pornire anul 1866, anul venirii la tron a lui Carol I) , a marcat fundamental trecerea de la secolul XIX la secolul XX. Monarhia constituţională este, de altfel, o formă echilibrată de guvernare democratică.
Problema instaurării în mod ilegitim a republicii în 1947, atunci când Regele Mihai I a fost forţat să abdice, a fost pe larg discutată după 1989. Regele nu a plecat de bună voie la 30 decembrie 1947. Petru Groza, şeful guvernului comunist instalat încă din 1945, i-a prezentat actul de abdicare pe care l-a obligat să-l semneze, ameninţându-l cu războiul civil în caz contrar. Groza l-a asigurat pe Rege că are un pistol în buzunar, spunându-i că vrea să fie sigur că nu va fi arestat aşa cum fusese Ion Antonescu la 23 august 1944. Regele a fost nevoit să accepte şi să plece din ţară, ulterior fiindu-i retrasă cetăţenia română.
Regele Mihai I a continuat să reprezinte imaginea sistemului politic românesc anterior comunismului. Pentru că a rezistat timp de 3 ani instaurării treptate a comunismului, prin greva regală, prin refuzul de a numi guvernul Petru Groza, primul guvern comunist, pe care a fost în final nevoit să îl numească, la presiunea sovietică. Pentru că foarte mulţi nu ştiu că totul era deja hotărât din 1944, de la înţelegerea aliaţilor la Moscova, unde
s-a stabilit 90% influenţă sovietică în România, deci cu sprijin extern zero nu se putea întoarce războiul înapoi. Pentru că i s-a reproşat tot ce i se putea reproşa, şi totuşi în 1992 când a revenit în ţară foarte mulţi au sperat că se va întoarce la tron. Pentru că a continuat să fie o prezenţă activă în România după 1989, să se implice fără a impune. Pentru că România încă are un Rege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu