Şi totuşi, cine a fost Pu Yi ?

Ultimul împărat al Chinei. Ultimul împărat din dinastia Qing. Conducătorul statului-marionetă Manchuko, creat de Japonia în zona Manciuriei ( între 1934 şi 1945) . Se pronunţă ca o accentuare greşită a cuvântului "pui".
De ce phuyi.blogspot ? Din motive de glume istorice într-un tren, într-o zi de aprilie prin 2008.

Herodot la Sighet.

Renegarea burgheziei

Burghezia se prezinta ca un concept intr-o continua evolutie, supus unor diferite nuantari, valorizari si sensuri conotative.

Din “Burghezia romana” a lui Stefan Zeletin, analiza in primul rand sociologica, ea reiese ca suprapusa stadiilor avansate ale capitalismului. In prima faza, cea a mercantilismului, se contureaza aceasta forma sociala, care pe parcursul celor doua faze urmatoare, ale liberalismului si imperialismului, isi adjudeca prioritatea in stat. Mercantilismul coincide comertului (circulatiei), liberalismul industriei (productiei), pentru ca imperialismul sa sintetizeze mecanismele circulatiei si ale productiei prin dominatia capitalului financiar (bancar). In aceste consideratii, Zeletin urmareste linia marxista clasica (Marx si exegeti ai sai sunt frecvent citati).
In ceea ce priveste evolutia burgheziei pe plan national, Zeletin identifica nu atat anacronismul societatii romane fata de mediile europene, cat pe acela dintre stadiile capitalismului aici si aiurea. Deci, daca ritmul dezvoltarii Romaniei este unul accelerat (cum este,de altfel, in majoritatea tarilor mai retrograde), comparatia nu trebuie realizata pe plan orizontal (intre o Romanie si o Franta contemporane, de pilda), ci intre stadiul actual de dezvoltare a burgheziei romane si cel respectiv al burgheziei occidentale (desfasurat cu secole in urma). Din aceasta perspectiva, sociologul pune la un moment dat semnul echivalentei intre absolutismul francez al sec XVII-XVIII si situatia politica in Romania celei de-a doua jumatati a sec. XIX- oligarhia fostilor revolutionari liberali de la 1848. Ambele analizate ca perioade de tranzitie si, daca luam in considerare despotismul luminat, orientate spre progres si spre eficientizarea raporturilor economice si sociale, ele ar reprezenta temelia noii societati burgheze. Prin medierea unui grup restrans de persoane (monarhul luminat nefiind nici el total detasat de diferite persoane cu influenta, mai ales in sectorul economic), puterea nobilimii (clasa reactionara) este inlocuita, treptat, cu cea a autoritatii centrale, care lasa la randul ei locul burgheziei. Exista in mod evident si diferente: daca aceasta tranzitie s-a efectuat pe cale revolutionara de la absolutism la capitalism, in cazul roman aceasta urma a fi realizata pe cale pasnica, intrucat in cadrul oligarhiei conducatoare se formeaza insasi clasa care va prelua puterea. Decurge din acestea ca, pe langa importanta sa economica, burgheziei ii revin in mod natural si atributii politice.

Revenind la nasterea burgheziei ca fenomen de restructurare a rapoartelor de schimb, aceasta a fost mereu analizata ca fiind un intermediar: sistemul feudal functioneaza dupa schema laboratores –oratores – bellatores, ultimele doua fuzionand de obicei si generand nobilimea. Deci, muncitorii (agricoli) si marii seniori. Odata cu aparitia comertului, se evidentiaza si aceasta noua clasa, situata oarecum echidistant fata de taranime si de nobilime. Desi de origine comuna, nu se intereseaza de munca campului, de producerea de bunuri, ci de fluidizarea circulatiei lor, activitate din care isi pot construi averi similare nobilimii - cu toate acestea, le lipseste sangele albastru.
Din aceasta cauza,fie individual sau in ansamblu, reprezentantii burgheziei au fost catalogati ca renegati, arivisti, parveniti sau chiar inamici. Ajuta totusi in crearea acestei imagini si manifestarile (mai ales dupa secolul al XVIII lea) lor, dorinta de a copia ritualurile aristocratice, constiinta importantei lor economice si politice pe care nu ezita sa o sublinieze. Mai tarziu, prin comparatiile de inspiratie marxista cu munitorimea, burghezia devine un mediu corupt, lenes si uzurpator. Cu toate acestea, generalizarea unor comportamente individuale sau emiterea unor asemenea pretentii stiintifice nu poate fi singura cauza pentru sentimentul difuz negativ ce insoteste de fiecare data termenul respectiv in ziua de azi. Ma gandesc doar la doua exemple, ce nu pot si susceptibile de a fi de sorginte marxista: fie condescendent-parodic, in literatura (aici,britanica), de tipul “frantuzoaice de varsta mijlocie, constipate si burgheze” - Will Self, fie in cadrul generatiei postcomuniste de la noi, in fraze ironic-apreciative de genul “pff, n-am bani de asta, e burghezie!”.

Si totusi, la asta sa se rezume burghezia atat de draga lui Zeletin?

Tot stramosul gal

Incredibil. O subtitrare a filmului X de pe canalul Tz l-a transformat pe Charles de Gaulle in "Carol al galilor".

Djuvaer contemporan

Daca post-ul precedent il are ca subiect pe Rege, nu putem decat sa continuam cu celalalt obiect al respectului si afectiunii noastre, dl Neagu Djuvara. Personaj distins (si din cauza asta) pitoresc in Romania de astazi, dl Djuvara sugereaza, pe langa calitatile sale evidente de homo universalis, o specie aproximativ utopica, cea a politicianului just, in ciuda implicarii sale mai degraba periferice in viata politica romana postdecembrista.

Ca istoric (domeniul sau favorit), unul dintre cele mai importante atribute ale activitatii domniei sale este lejeritatea cu care se realizeaza legatura intre teza si argument, dexteritatea cu care acestea sunt ulterior integrate in structuri sistemice si in corelatii care apar ca evidente, ca urmari logice ale afirmatiilor sale initiale. De remarcat insa ca la Neagu Djuvara cultura nu inseamna pretiozitate sau afectare, ci naturalete si eleganta. Interesul, eruditia si simpatia se regasesc, de altfel, in intreaga sa opera.

In mod deloc surprinzator, cea mai populara carte a dumnealui, “O scurta istorie..”, mi-a deschis principalul orizont de interes in clasa a 8a si mi-a inaugurat in acelasi timp perspectiva unei istorii cu fata umana, in mod particular chiar cea a romanilor. Departe de orice intentii bio- sau bibliografice, mai enumar doar trei dintre cartile sale, cu care am rezonat in mod special, si anume Exista istorie adevarata? (ce ne-a determinat un interes aproape obsesiv pentru Raymond Aron), de asemenea, teza dumnealui de doctorat, Civilizatii si tipare istorice (pe care am constatat ca o pot cita in majoritatea domeniilor cu care m-am intalnit, ceea ce nu face decat sa dovedeasca valabilitatea si complexitatea demersului sau istorico-filosofic) si, in sfarsit, Amintiri din pribegie, ansamblu inedit si vibrant de portrete, evenimente si comentarii.

Din Exista istorie adevarata? , de pilda, ne-am familiarizat cu conceptele de idealtypus (introdus de Max Weber pentru a defini genul proxim caruia i se subscriu manifestarile variate ale unui acelasi fenomen -feudalismul de exemplu), de Geschichte (trecutul real) vs Histoire (istoria scrisa), cu triada History as Actuality, History as Thought si History as Record si ne-am realizat introducerea in studiul filosofiei istoriei. Pentru aceasta (printre multe altele) ii suntem recunoscatori domnului Djuvara.

* cand folosesc pluralul, ma refer la phuyi -noi, iar singularul apare in ceea ce ma priveste doar pe mine-aripa reactionara a phuyi.

Regele, cu R.

Cum ne explicăm persistenţa unui curent monarhist in România, chiar şi acum, în 2009 ?
Experienţa monarhică a României, deşi una relativ scurtă (dacă luăm ca punct de pornire anul 1866, anul venirii la tron a lui Carol I) , a marcat fundamental trecerea de la secolul XIX la secolul XX. Monarhia constituţională este, de altfel, o formă echilibrată de guvernare democratică.
Problema instaurării în mod ilegitim a republicii în 1947, atunci când Regele Mihai I a fost forţat să abdice, a fost pe larg discutată după 1989. Regele nu a plecat de bună voie la 30 decembrie 1947. Petru Groza, şeful guvernului comunist instalat încă din 1945, i-a prezentat actul de abdicare pe care l-a obligat să-l semneze, ameninţându-l cu războiul civil în caz contrar. Groza l-a asigurat pe Rege că are un pistol în buzunar, spunându-i că vrea să fie sigur că nu va fi arestat aşa cum fusese Ion Antonescu la 23 august 1944. Regele a fost nevoit să accepte şi să plece din ţară, ulterior fiindu-i retrasă cetăţenia română.
Regele Mihai I a continuat să reprezinte imaginea sistemului politic românesc anterior comunismului. Pentru că a rezistat timp de 3 ani instaurării treptate a comunismului, prin greva regală, prin refuzul de a numi guvernul Petru Groza, primul guvern comunist, pe care a fost în final nevoit să îl numească, la presiunea sovietică. Pentru că foarte mulţi nu ştiu că totul era deja hotărât din 1944, de la înţelegerea aliaţilor la Moscova, unde
s-a stabilit 90% influenţă sovietică în România, deci cu sprijin extern zero nu se putea întoarce războiul înapoi. Pentru că i s-a reproşat tot ce i se putea reproşa, şi totuşi în 1992 când a revenit în ţară foarte mulţi au sperat că se va întoarce la tron. Pentru că a continuat să fie o prezenţă activă în România după 1989, să se implice fără a impune. Pentru că România încă are un Rege.

Manifest.

Anabelle întreabă : de ce vrem Geschichte ?
Phuyi răspunde : Pentru că avem nevoie de istorie, în orice sens am interpreta această nevoie. Pentru că lipsa interesului pentru trecut naşte fenomene precum tricourile cu URSS, chiar şi după 20 de ani de la căderea comunismului , după decenii întregi de când au murit milioane de oameni. Pentru că în Vamă tocmai s-a deschis “Shaorma comunistă”, afront justificat cu “pe mulţi îi amuză”. Pentru că suntem şi ne lăsăm conduşi de oameni de calitate mediocră , care nu cunosc la rândul lor nimic despre ce a fost şi cărora, pentru a le putea imputa ceva, trebuie să le dovedim că sunt nuli la acest capitol. Pentru că istoria ne învaţă politică şi politica nu se face fără economie, iar interacţiunea optimă a acestor trei factori formează Statul.
Pentru că există foarte multe amănunte juicy în istorie. Pentru că ea este cultură şi civilizaţie şi înseamnă simultan artă, literatură, filosofie, sociologie, psihologie, tehnologie şi ce mai vreţi voi.
Şi nu în ultimul rând, pentru că nouă pur şi simplu ne place Istoria.